Cum să faci diferența dintre viață și moarte: noua serie Digipedia Știință dedicată primului ajutor

Pe 2, 3 și 4 mai, de la ora 20:30, trei ediții speciale Digipedia Știință dedicate primului ajutor ne poartă în culisele unor lecții esențiale pentru viață, dincolo de teorie, direct în mijlocul acțiunii, alături de realizatorul dr. Bogdan Ivănescu și invitatul său, dr. Alin Popescu. Cu fiecare episod, telespectatorii vor învăța să recunoască urgențele reale, să aplice manevre de resuscitare și să distingă între informații validate și mituri medicale frecvent răspândite. Seria aduce în prim-plan sesiuni de formare practică care devin indispensabile în fața provocărilor cotidiene, unde reacția promptă poate înclina balanța între viață și moarte.

Pentru prima dată în media românească, un proiect de televiziune își propune să transforme educația pentru acordarea primului ajutor într-un exercițiu colectiv de sensibilizare și conștientizare. Nu doar pe micile ecrane, ci și în școli, prin programul „Ora de Știut”, inclus în curriculă ca disciplină opțională. Elevii vor putea asista la demonstrații și tehnici de resuscitare, se vor familiariza  cu noțiunile de  evaluare a semnelor vitale și cu exemple concrete de prevenție – pentru că educația medicală de bază nu este doar un set de cunoștințe utile, ci o formă de responsabilitate civică și o componentă firească în instruirea fiecărei generații.

„Într-o lume în care se moare sub blitz-ul telefoanelor celor care ar trebui să te salveze, edițiile speciale DIGIPEDIA au o dublă misiune: să arate cât de dificil este să acorzi primul ajutor și să îi încurajeze pe telespectatori să se înscrie la cursuri de profil. Cinci minute de compresii toracice efectuate pe manechin par o eternitate. Transpiri și gâfâi, iar acest efort epuizant pe care salvatorul îl depune pentru victimă merită sprijinul activ al celor din jur, nu doar un reel pe rețelele de socializare. Al doilea obiectiv este la fel de important: odată ce urmărești aceste ediții DIGIPEDIA, înțelegi că primul ajutor aplicat greșit îi poate agrava starea celui pe care încerci să îl salvezi. Așa că, nu mai bine dedici șase ore din timpul tău — atât cât durează un curs de specialitate — pentru a învăța cum să salvezi cu adevărat vieți, fie că ești pe stradă, la birou sau acasă? Pentru că, într-o bună zi, ai putea descoperi că sintagma „înger salvator" ți se potrivește chiar ție!”, a declarat Bogdan  Ivănescu, realizator și prezentator Digi World.

Pregătirea în acordarea primului ajutor ar trebui să fie accesibilă tuturor și integrată în viața de zi cu zi, prin transferul expertizei specialiștilor din domeniul medical către cei dispuși să intervină atunci când o viață se află în pericol. Cursurile și programele de instruire sunt concepute astfel încât să ofere informații clare, bine structurate și ghidare practică, pentru ca participanții să dobândească rapid încrederea și îndemânarea necesare ca să acționeze eficient în momentele de criză.

„După 15 ani de predare a cursurilor de prim ajutor, atât în mediul profesionist, cât și în cel amator, împreună cu echipa mea facem un pas natural: ne adresăm direct populației generale. Cred cu tărie că prevenția salvează vieți, iar educația în prim ajutor poate face diferența dintre viață și moarte. Este vital ca fiecare dintre noi să fie pregătit să răspundă rapid și corect în situații de urgență. Cursurile de prim ajutor nu sunt doar utile – ele sunt absolut indispensabile într-o societate responsabilă.”, a completat Dr. Alin Popescu, medic primar medicină sportivă.

Totodată, o informare riguroasă și corectă a publicului larg nu doar că poate salva vieți în situații-limită, ci joacă un rol și în dezvoltarea unei culturi a solidarității și implicării sociale, după cum subliniază și coordonatorul canalelor TV documentare din portofoliul DIGI:

 „Cred că foarte mulți dintre noi văd cum, într-o lume în care indiferența și nepăsarea produc victime fără ca să ne dăm seama, lipsa de interes sau de educație, absența civismului sunt factori agravanți, atât în macrosocietate, cât și în familie sau cercul restrâns de apropiați. Ce vă propunem? O emisiune care să contribuie la informare și sensibilizare, dar și la pregătire practică, deopotrivă de folos și celor care sunt <<activi social>>, dar și celor pasivi, care nu conștientizează pe deplin aspecte atât de importante ale vieții noastre. Un periplu audio-video de la prim ajutor în situații critice sau în cele care impun sprijin imediat, extern, calificat sau măcar adaptat problemei apărute, și până la prevenție ca-a-doua-natură-a-sănătății-noastre. Personal, sunt foarte bucuros să însoțesc echipa Digipedia în acest proiect și pot să spun cu toată sinceritatea că învăț lucruri foarte utile din acest format TV. Sper din tot sufletul ca informațiile să fie folosite cât mai rar posibil, însă atunci când realitatea vieții o cere, să fim pregătiți să reacționăm optim. Prevenția este, cu siguranță, unul dintre pilonii de bază ai unei sănătăți solide, dar și ai unui sistem medical care astăzi <<respiră greu>>., a încheiat Bogdan Chirițoiu, manager Digi Documentare.

Digi World continuă să surprindă cu un conținut relevant și bine documentat, care îmbină inovația cu educația. Fie că vorbim despre descoperiri științifice, evoluții tehnologice sau teme de actualitate, fiecare material editorial este o oportunitate de a explora, învăța și privi lumea din mai multe perspective. Detalii despre grila de programe sunt disponibile pe site-ul oficial sau pe pagina de Facebook Digi World.

Despre Digipedia Știință

Începând cu anul 2012, în fiecare săptămână, Digipedia Știință a devenit emisiunea fanion dedicată științei, tehnicii și explorărilor și, totodată, cel mai longeviv talk-show din România, care aduce în prim-plan cele mai captivante subiecte din aceste domenii, fiind dezbătute cu pasiune și expertiză alături de invitați de renume din aria științifică. Emisiunea s-a impus ca fiind unul din cele mai cunoscute proiecte ale canalului Digi World, continuând să ofere telespectatorilor o privire privilegiată în universul descoperirilor și al inovațiilor. Una dintre cele mai notabile realizări este integrarea conținutului media DIGIPEDIA în programul educațional pilot „Ora de Știut”, lansat în 2021. Mai mult, din anul 2024, acesta a fost inclus în curricula școlară națională ca disciplină opțională, avizată de Ministerul Educației. Astfel, DIGIPEDIA devine prima producție TV din peisajul audiovizualului românesc, recunoscută oficial pentru valoarea și rolul de promotor al științei.

Despre Digi World

Digi World este parte a Grupului DIGI. Grupul mai deține canalele Digi24, Digi Sport 1, 2, 3, 4, primul post TV Ultra HD din România, Digi 4K, televiziunile tematice Digi Life și Digi Animal World, cele de muzică, UTV, Music Channel, Hit Music, postul de filme (pay-tv), Film Now și posturile de radio PROFM, Digi FM, Dance FM și Chill FM.

Pentru mai multe informaţii:

Departamentul Comunicare și CSR

comunicare@digi.ro

 (+40) 314 004 244

www.DIGI.ro

https://www.facebook.com/digipunctro

 

Cookie-urile sunt importante chiar și atunci când nu sunt dulci. Ele vă permit să utilizați coșul de cumpărături, panoul de administrare al website-ului, să plățiți facturile, să vă personalizați experiența pe website, ne spun ce pagini au fost vizitate, ne ajută să măsurăm eficiența anunțurilor și ne oferă informații despre comportamentul pe acest website, permițându-ne să îmbunătățim comunicările și produsele.
Prin click pe “DA, ACCEPT” accepți utilizarea modulelor cookie pentru afișarea publicității personalizate, pentru utilizarea unor pluginuri social media și pentru a înțelege cum funcționează website-ul. Poți oricând modifica setările cu un click pebutonul “MODIFIC SETĂRILE”. Dacă vrei sa afli mai multe despre cookie-uri, te rugăm să dai un click aici.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste date sunt necesare pentru funcționarea website-ului, spre exemplu pentru a ține minte datele de logare, pentru a putea utiliza coșul de cumpărături, pentru o încărcare mai rapidă sau pentru randarea conținutului la rezoluția corespunzătoare și pentru a număra accesările. Prin aceste cookie-uri încercăm să îți oferim o experiență lipsită de întreruperi și deplin sigură.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
DIGI Romania S.A. digi.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, DGROSESSV3PRI, DGROSESSV3PUB, DGROSESSV3API, cookie_campaign, cookie_flyout_home, consentMode, black_friday, webpush
Google LLC google.com Vezi politica de confidenţialitate
HSID, AEC, _GRECAPTCHA
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste cookie-uri culeg datele într-o manieră care nu identifică direct niciun vizitator/utilizator. Sunt foarte utile pentru a ne crea o idee despre audiență și despre calitatea traficului pe website și ne ajută să înțelegem ce și unde trebuie să îmbunătățim încât experiența ta să fie mai bună în viitor. Ne permit să aflăm despre creșterea popularității unui tip de browser sau a unei pagini anume, știind astfel să investim timp tocmai pentru aceste zone în defavoarea altor inițiative mai puțin relevante pentru tine.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google LLC google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv, campaign, _ga_RZQ5VET3PG, S, NID, _gcl_au, SAPISID, __Secure-3PAPISID, __Secure-1PSID, __Secure-1PAPISID, __Secure-3PSIDCC, __Secure-3PSID, SID, HSID, APISID, __Secure-1PAPISID, SSID, SIDCC, __Secure-1PSIDCC, 1P_JAR, NID, OTZ, AEC, DV, NID
Teads teads.com Vezi politica de confidenţialitate
tfpai, tt_viewer
Microsoft Clarity microsoft.com Vezi politica de confidenţialitate
_clsk
Cui nu-i place social media? Activarea acestora îți va permite să vizualizezi conținutul preluat din Facebook, Youtube sau alte asemenea platforme, atât poze cât și videoclipuri, cât și să utilizezi butoanele de Like sau Share și/sau alte funcții de distribuire conținut pentru situațiile în care decizi partajarea acestuia.. Pentru toate aceste funcționalități, avem nevoie de acceptul tău. L-am aprecia! 😊
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIV ITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.RESUME, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, DKV, S_GL, WIDE
FACEBOOK facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Suntem toți diferiți, din fericire. Ne ajută să deducem și înțelegem interesele și preferințele vizitatorilor, astfel încât să putem prezenta și/sau livra un conținut diferențiat și specific fiecăruia, atât ca publicitate, cât și conținut nativ al website-ului. Altfel, fără ele activate, vei vedea informații generice, care nu intră neapărat în zona ta de interese. Noi credem că un vizitator e mai mulțumit dacă primește ceva de care-i pasă și de aceea credem că un OK e binevenit!
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
FACEBOOK PIXELCODE facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
A11Y, ACT, CSM, P, PRESENCE, S, X-REFERER, XS, DPR, c_user, fr, xs, wd, cppo, sb, locale, datr, usida
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced, campaign, _gcl_au, SAPISID, __Secure-3PAPISID, __Secure-1PSID, __Secure-1PAPISID, __Secure-3PSIDCC, __Secure-3PSID, HSID, SSID, __Secure-1PSIDCC, SIDCC, AEC, DV, ar_debug
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
__Secure-3PAPISID, __Secure-1PAPISID, SAPISID, SSID, __Secure-3PSID, __Secure-1PSID, SID, APISID, HSID, YSC, GPS, VISITOR_INFO1_LIVE, LOGIN_INFO, __Secure-3PSIDCC, SIDCC, VISITOR_PRIVACY_METADATA, PREF, __Secure-1PSIDCC, SAPISID
RTB yahoo.com Vezi politica de confidenţialitate
IDSYNC, ts, __rtbh.lid, __rtbh.uid, A3, u, khaos, audit
Teads teads.com Vezi politica de confidenţialitate
tfpai, tt_viewer
Linkedin linkedin.com Vezi politica de confidenţialitate
lang, AnalyticsSyncHistory, UserMatchHistory, lidc, bcookie, li_sugr, s_tslv, gpv_pn, s_cc, s_tp, s_plt, AMCVS_14215E3D5995C57C0A495C55%40AdobeOrg, s_ppv, s_pltp, s_ips, AMCV_14215E3D5995C57C0A495C55%40AdobeOrg
Bing bing.com Vezi politica de confidenţialitate
BFBUSR, SRCHUID, SRCHD, MSPTC, OIDI, SRCHHPGUSR, _RxBf, ACLUSR, BFB, OID, ACL, OIDR, SRCHUSR, MUID
Microsoft Clarity microsoft.com Vezi politica de confidenţialitate
CLID, _clck, tfpsi
Trimite
Vezi aici politica de confidențialitate